Ethan Hawke

Ethan Hawke

🎂 Data nașterii: 1970-11-06 (Austin, Texas, USA)

S-a născut pe 6 noiembrie 1970, în Austin, Texas. A fost crescut de mama sa, care s-a recăsătorit și astfel s-au mutat în Princeton Junction. Aici Hawke urmează cursurile școlii de actorie Princeton's McCarter Theatre, iar la vârsta de 14 ani debutează în filmul Explorers (1985). A urmat mai apoi cursurile universității Carnegie Mellon. A jucat încă din timpul facultății în Peter Weir's Dead Poets Society, în "Dad", "White Fang" (1991), "Waterland" (1992). Până în 1994 filmele în care joacă nu sunt apreciate de public. În același an este văzut împreuna cu Julia Roberts (pe atunci măritată) și ajunge astfel titlu pentru ziarele de scandal. Pe marile ecrane, are parte de un rol important pentru cariera sa în "Reality Bites". În același an, actorul publică prima sa carte "The Hottest State", carte despre care se crede a fi fost inspirată din realitate, după relația sa cu cântăreața Lisa Loeb. În 1995 joacă în filmul "Before Sunrise". Doi ani mai târziu se întoarce la genul S.F. cu filmul "Gattaca" (1997). Deși filmul nu a avut succes, Hawke a avut ceva de câștigat din acesta: partenera sa, Uma Thurman, cu care se și căsătorește în 1998, împreună având o fiica. În același an joaca alături de Gwyneth Paltrow în "Great Expectations". Urmează filme precum: "Snow Falling on Cedars", "Joe the King". În afara filmelor și-a continuat cariera și în cadrul teatrului, fiind directorul artistic al Malaparte, o companie de teatru din New York. A lucrat și ca regizor pentru videoclipul Lisei Loeb "Stay" (1994). Cel mai mare succes îl are odată cu adaptarea lui Michael Almereyda pentru "Hamlet". Joacă apoi alături de Denzel Washington în "Training Day", de Robert Leonard și soția sa în "Tape" și mai apoi în "Waking Life" și "Before Sunrise". În 2001 este regizor pentru filmul "Chelsea Walls". Un an mai târziu joacă alături de Frank Whaley în "The Jimmy Show". De asemenea apare în serialul "Alias". În 2003 se desparte de Uma Thurman. Anul 2004 îl regăsește într-un rol alături de Angelina Jolie în "Taking Lives", iar mai apoi urmează continuarea filmului cu Julie Delpy în "Before Sunset", film care îi poartă amprentele în cadrul scenografiei. A fost nominalizat la Oscar pentru rolul din "Training Day", însă nu a câștigat nici un premiu.

Filme în care a jucat

Înainte de răsărit

Înainte de răsărit

⭐ 8.0
Înainte de apus

Înainte de apus

⭐ 7.8
Cercul poeților dispăruți

Cercul poeților dispăruți

⭐ 8.3
Zi de instrucție

Zi de instrucție

⭐ 7.5
Gattaca

Gattaca

⭐ 7.6
The Phoenix Portal

The Phoenix Portal

⭐ N/A
Parfum de cedru

Parfum de cedru

⭐ 6.1
Traficantul de arme

Traficantul de arme

⭐ 7.3
Hamlet

Hamlet

⭐ 5.8
Reality Bites

Reality Bites

⭐ 6.5
Identități furate

Identități furate

⭐ 6.4
Dad

Dad

⭐ 6.4
A Midnight Clear

A Midnight Clear

⭐ 6.5
Supraviețuitorii

Supraviețuitorii

⭐ 6.9
Tape

Tape

⭐ 6.9
Înainte ca diavolul să afle că ai murit

Înainte ca diavolul să afle că ai murit

⭐ 7.1
Tonight at Noon

Tonight at Noon

⭐ N/A
Națiunea mâncării rapide

Națiunea mâncării rapide

⭐ 6.1
Colț Alb

Colț Alb

⭐ 6.8
Asalt asupra secției 13

Asalt asupra secției 13

⭐ 6.2
Marile speranțe

Marile speranțe

⭐ 6.6
Polițiști în Brooklyn

Polițiști în Brooklyn

⭐ 6.3
Staten Island

Staten Island

⭐ 6.0
Explorers

Explorers

⭐ 6.3
The Newton Boys

The Newton Boys

⭐ 6.1
Ce nu te ucide

Ce nu te ucide

⭐ 6.0
Before the End

Before the End

⭐ N/A
Salvatorii rasei umane

Salvatorii rasei umane

⭐ 6.3
Lasă lumea în urmă

Lasă lumea în urmă

⭐ 6.4
Mystery Date

Mystery Date

⭐ 5.8
Joe the King

Joe the King

⭐ 5.8
La femme du Vème

La femme du Vème

⭐ 5.2
Sinister

Sinister

⭐ 6.9
12 ani de copilărie

12 ani de copilărie

⭐ 7.5
Doamnelor și domnilor

Doamnelor și domnilor

⭐ 7.5
The Jimmy Show

The Jimmy Show

⭐ 6.3
Chelsea on the Rocks

Chelsea on the Rocks

⭐ 5.7
Getaway

Getaway

⭐ 5.0
Waterland

Waterland

⭐ 6.3
Înainte de miezul nopții

Înainte de miezul nopții

⭐ 7.5
The Purge. Noaptea judecății

The Purge. Noaptea judecății

⭐ 6.2
Rich in Love

Rich in Love

⭐ 6.4
Turn Every Page - The Adventures of Robert Caro and Robert Gottlieb

Turn Every Page - The Adventures of Robert Caro and Robert Gottlieb

⭐ 6.6
The Manufacturing of 'Fast Food Nation'

The Manufacturing of 'Fast Food Nation'

⭐ N/A
Marvel Studios Assembled: The Making of Moon Knight

Marvel Studios Assembled: The Making of Moon Knight

⭐ 6.8
Luptând cu destinul

Luptând cu destinul

⭐ 7.4
White Fang 2: Myth of the White Wolf

White Fang 2: Myth of the White Wolf

⭐ 6.9
New York, oraş al sfinţilor

New York, oraş al sfinţilor

⭐ 5.9
Ținta eliminată

Ținta eliminată

⭐ 5.9
Cymbeline

Cymbeline

⭐ 3.9
Regression

Regression

⭐ 5.6
Strange Way of Life

Strange Way of Life

⭐ 6.3
Search and Destroy

Search and Destroy

⭐ 4.8
Invasion!

Invasion!

⭐ N/A
Floundering

Floundering

⭐ 5.0
Telefonul negru 2

Telefonul negru 2

⭐ 6.6
Noule York, Te iubesc

Noule York, Te iubesc

⭐ 6.0
Welcome Nowhere

Welcome Nowhere

⭐ 9.0
Valea violenţei

Valea violenţei

⭐ 6.1
pollyDAYS

pollyDAYS

⭐ 8.0
Planul lui Maggie

Planul lui Maggie

⭐ 5.7
Lion's Den

Lion's Den

⭐ 4.7
Cei șapte magnifici

Cei șapte magnifici

⭐ 6.5
Născut pentru a fi trist

Născut pentru a fi trist

⭐ 6.5
Maudie

Maudie

⭐ 7.8
The Hottest State

The Hottest State

⭐ 5.5
La cuțite: Misterul din Grecia

La cuțite: Misterul din Grecia

⭐ 7.0
Seymour: An Introduction

Seymour: An Introduction

⭐ 7.2
Valerian și orașul celor o mie de planete

Valerian și orașul celor o mie de planete

⭐ 6.7
21 Years: Richard Linklater

21 Years: Richard Linklater

⭐ 6.3
Answering the Call: Behind the Scenes of The Black Phone

Answering the Call: Behind the Scenes of The Black Phone

⭐ 6.3
The Last of the Tribe

The Last of the Tribe

⭐ N/A
The Phenom

The Phenom

⭐ 5.4
Blue Moon

Blue Moon

⭐ 6.6
Willie Nelson 90: Long Story Short

Willie Nelson 90: Long Story Short

⭐ N/A
Stockholm

Stockholm

⭐ 5.9
Mea Maxima Culpa: Silence in the House of God

Mea Maxima Culpa: Silence in the House of God

⭐ 7.3
All You Zombies: Bringing 'Predestination' to Life

All You Zombies: Bringing 'Predestination' to Life

⭐ 7.0
Juliet, Naked

Juliet, Naked

⭐ 6.3
The Space in Between

The Space in Between

⭐ 8.0
First Reformed

First Reformed

⭐ 7.0
The King

The King

⭐ 6.3
24 de ore de viață

24 de ore de viață

⭐ 6.0
At Sundance

At Sundance

⭐ 5.8
Puștiul

Puștiul

⭐ 6.0
Blaze

Blaze

⭐ 6.3
Tesla

Tesla

⭐ 5.7
Starring Austin Pendleton

Starring Austin Pendleton

⭐ 6.7
La Vérité

La Vérité

⭐ 6.0
Chattanooga Strong

Chattanooga Strong

⭐ 7.0
Orașul fără legi

Orașul fără legi

⭐ 6.4
Urmeaza-ti drumul

Urmeaza-ti drumul

⭐ 6.7
Let's Dance

Let's Dance

⭐ 6.1
Cine știe câștigă!

Cine știe câștigă!

⭐ 7.3
Directed by Sidney Lumet: How the Devil Was Made

Directed by Sidney Lumet: How the Devil Was Made

⭐ 5.3
The Making of Daybreakers

The Making of Daybreakers

⭐ 7.0
After Before

After Before

⭐ 7.0
Waking Life

Waking Life

⭐ 7.5
Richard Linklater: Dream Is Destiny

Richard Linklater: Dream Is Destiny

⭐ 6.8
Chelsea Walls

Chelsea Walls

⭐ 4.3
All the Love You Cannes!

All the Love You Cannes!

⭐ 6.5
Vikingul

Vikingul

⭐ 7.0
Revolver

Revolver

⭐ N/A
Zeros and Ones

Zeros and Ones

⭐ 4.7
Vinovatul

Vinovatul

⭐ 6.4
Twelve Years

Twelve Years

⭐ 6.0
Telefonul negru

Telefonul negru

⭐ 7.5
The Velocity of Gary

The Velocity of Gary

⭐ 4.4
One Last Thing...

One Last Thing...

⭐ 6.0
Waiting for Godot

Waiting for Godot

⭐ 3.0
Raymond & Ray

Raymond & Ray

⭐ 6.2
The Weight

The Weight

⭐ N/A
She Dances

She Dances

⭐ 3.4
Hippies

Hippies

⭐ N/A
Total Recall: Memorie programată

Total Recall: Memorie programată

⭐ 6.0
Before Sunrise: Behind the Scenes

Before Sunrise: Behind the Scenes

⭐ N/A
Before Sunset: Behind the Scenes

Before Sunset: Behind the Scenes

⭐ 10.0
Paul Schrader: Man in a Room

Paul Schrader: Man in a Room

⭐ 6.0
Legacy of Screams: The Evolution of Horror Movies

Legacy of Screams: The Evolution of Horror Movies

⭐ N/A
I, Object

I, Object

⭐ N/A