Colea Răutu

Colea Răutu

🎂 Data nașterii: 1912-11-28 (Limbenii Noi, Bălţi, Moldova)

Colea Răutu (n. Nikolai Rutkovski, 28 noiembrie 1912, Limbenii Noi, judeţul Bălţi, astăzi în Republica Moldova - d. 13 mai 2008, Bucureşti) a fost un actor român de teatru şi film. A fost cel mai mare fiu din cei patru copii ai familiei Rutkovschi, alături de Larisa, Natalia şi Valentin. A fost elev la Colegiul „Regele Ferdinand” din Chişinău. Nu i-a plăcut niciodată cartea, aşa cum singur recunoştea, în schimb îi plăcea foarte mult fotbalul, jucând câtva timp în echipa Uzinelor „Mociorniţa” din Bucureşti. A urmat apoi Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. A fost mai întâi corist la Opera din Cluj. A debutat la Teatrul de Revistă „Cărăbuş” condus de Constantin Tănase, unde a interpretat mai ales cuplete social-satirice. Tot acolo a interpretat pentru prima oară faimosul şlagăr „Ţi-a ieşit coşaru-n drum”, de Gherase Dendrino, pe versuri de Puiu Maximilian. La iniţiativa lui Sică Alexandrescu a jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti. Între anii 1952-1968 a jucat la Teatrul Giuleşti. A jucat pentru scurt timp şi la Teatrul din Piteşti. A interpretat roluri în peste 70 de filme de lung metraj, atât româneşti cât şi străine şi în seriale de televiziune. Rolul sau de debut (Ilie Barbu) a rămas reperul întregii sale filmografii. A debutat în film interpretând rolul protagonistului din „Desfăşurarea”, regia Paul Călinescu, prima ecranizare după Marin Preda. A interpretat roluri memorabile în „Moara cu noroc”, „Mihai Viteazul”, „Fraţii Jderi”, „Nemuritorii”, „Pintea” etc. Actorul a primit premiul ACIN în 1988, pentru întreaga activitate, şi s-a numărat printre laureaţii Galei „Vârsta de Aur” din 2001, ai Premiilor Naţionale în Domeniul Teatrului şi Galei Premiilor în Cinematografie.

Filme în care a jucat

Desfasurarea

Desfasurarea

⭐ 7.5
Lupeni 29

Lupeni 29

⭐ 8.0
Nemuritorii

Nemuritorii

⭐ 7.6
Apachen

Apachen

⭐ 5.3
Ulzana

Ulzana

⭐ 5.1
Nea Mărin miliardar

Nea Mărin miliardar

⭐ 8.0
Duelul

Duelul

⭐ 7.6
Revanșa

Revanșa

⭐ 8.3
Ultimul cartuș

Ultimul cartuș

⭐ 8.0
Atkins

Atkins

⭐ 5.0
Mircea

Mircea

⭐ 7.3
Lumina de iulie

Lumina de iulie

⭐ 10.0
La 'Moara cu noroc'

La 'Moara cu noroc'

⭐ 7.0
Accident

Accident

⭐ 7.0
Ultima noapte de dragoste

Ultima noapte de dragoste

⭐ 5.4
Căutătorii de aur

Căutătorii de aur

⭐ 6.5
Procesul alb

Procesul alb

⭐ 7.0
Mihail, cîine de circ

Mihail, cîine de circ

⭐ 7.1
Săptămâna nebunilor

Săptămâna nebunilor

⭐ 7.6
Răscoala

Răscoala

⭐ 7.3
Explozia

Explozia

⭐ 6.4
Fair-Play

Fair-Play

⭐ 7.5
Zestrea domniței Ralu

Zestrea domniței Ralu

⭐ 7.4
Singurătatea florilor

Singurătatea florilor

⭐ 6.3
Haiducii

Haiducii

⭐ 7.6
Neamul Șoimăreștilor

Neamul Șoimăreștilor

⭐ 8.0
Setea

Setea

⭐ 6.5
Pisica De Mare

Pisica De Mare

⭐ 7.8
Pădurea pierdută

Pădurea pierdută

⭐ 7.2
Ștefan cel Mare: Vaslui 1475

Ștefan cel Mare: Vaslui 1475

⭐ 7.5
Cel mai iubit dintre pământeni

Cel mai iubit dintre pământeni

⭐ 7.0
Întîlnirea

Întîlnirea

⭐ 7.5
Răzbunarea haiducilor

Răzbunarea haiducilor

⭐ 6.8
Mihai Viteazul

Mihai Viteazul

⭐ 7.3
Facerea lumii

Facerea lumii

⭐ 7.4
Frații Jderi

Frații Jderi

⭐ 7.6
Tatăl risipitor

Tatăl risipitor

⭐ 7.4
Zile fierbinți

Zile fierbinți

⭐ 5.2
Acțiunea Autobuzul

Acțiunea Autobuzul

⭐ 7.0
Pintea

Pintea

⭐ 8.0
Capcana mercenarilor

Capcana mercenarilor

⭐ 7.4
Noi, cei din linia întîi

Noi, cei din linia întîi

⭐ 7.6
Pentru Patrie

Pentru Patrie

⭐ 8.3
Răpirea fecioarelor

Răpirea fecioarelor

⭐ 7.5
Soldați fără uniformă

Soldați fără uniformă

⭐ 7.5
Vremea zăpezilor

Vremea zăpezilor

⭐ 5.7
O lume fără cer

O lume fără cer

⭐ 6.8
Castelanii

Castelanii

⭐ 7.0
Miracolul

Miracolul

⭐ 7.0
Ultima noapte a singurătății

Ultima noapte a singurătății

⭐ 7.3
Viraj periculos

Viraj periculos

⭐ 7.5
Regăsire

Regăsire

⭐ 6.3
Bijuterii de familie

Bijuterii de familie

⭐ 7.2
Instanța amînă pronunțarea

Instanța amînă pronunțarea

⭐ 6.8
Dincolo de brazi

Dincolo de brazi

⭐ 7.0
Drumuri în cumpănă

Drumuri în cumpănă

⭐ 6.8
Despre o anumită fericire

Despre o anumită fericire

⭐ 6.5
Mireasma ploilor târzii

Mireasma ploilor târzii

⭐ 7.0
Sub cupola albastră

Sub cupola albastră

⭐ 6.3
De trei ori București

De trei ori București

⭐ 6.8
Carol I

Carol I

⭐ 8.2